Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Repararea Clădirii Baoyun din Muzeul Oraşului Interzis a început
2014-02-24 20:19:00 cri-1

Clădirea Baoyun este singura construcţie din Oraşul Interzis realizată în stil european. Fiind ridicată în 1915 pe o suprafaţă de 1.650 metri pătraţi, aceasta are nevoie de reparaţii generale la acoperiş, construcţiile din lemn, decoraţiunile interioare şi exterioare, tablourile decorative şi în interior. Cercetătorii vor adopta tehnici şi piese originale, evitând astfel avarierea stilului original al construcţiei. Lucrările de reparaţie vor fi încheiate în mai 2015.

Clădirea va găzdui, în viitor, Expoziţia de istorie a Muzeului Oraşului Interzis din perioada Republicii Chineze (1912-1949). Clădirile Yanxi şi Shuijing aflate vizavi de Clădirea Baoyun şi depozitele de pe lângă acestea, ridicate în anii 30, vor fi supuse, de asemenea, reparaţiilor şi vor găzdui expoziţii cu obiecte arheologice din străinătate.

Birourile administrative din interiorul Oraşului Interzis se vor muta, în martie 2016, în afara acestuia, într-un nou sediu, cu o suprafaţă de 13 mii de metri pătraţi, adoptând acelaşi stil arhitectonic identic cu cel al Oraşului Interzis şi care va funcţiona ca un centru de cercetare, experimentare şi administrare.

O parte a Oraşului Interzis de Nord din zona Xiyuhe din districtul Haidian va fi deschisă publicului la sfârşitul acestui an. Tehnicile de restaurare a obiectelor arheologice şi cele ale artei horticole antice vor fi expuse vizitatorilor. Suprafaţa de 470 de mii de metri pătraţi, care va fi deschisă, va fi amenajată în următorii 3-7 ani, tot mai multe exponate ale Oraşului Interzis urmând să fie expuse aici.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China