Premierul Chinei, Li Keqiang, a avut marţi, împreună cu primul ministru al României, Victor Ponta, o întâlnire cu presa, după Summitul liderilor China - Europa Centrală şi de Est, desfăşurat la Bucureşti.
Li Keqiang a arătat că programul de la Bucureşti, pentru cooperarea Chinei cu ţările din Europa Centrală şi de Est va promova cooperarea între aceste ţări, fiind în favoarea procesului de integrare europeană şi aprofundării relaţiilor de cooperare strategică între China şi EU, a promovării unei dezvoltări echilibrate şi durabile între China şi Europa. Va fi, totodată, şi spre binele şi în interesul popoarelor celor două părţi.
În cadrul summitului, China şi România au decis înfiinţarea unei echipe de lucru pentru a promova cooperarea bilaterală. China, Ungaria şi Serbia au anunţat cooperarea în construirea unei căi ferate între Ungaria şi Serbia, multe ţări exprimând dorinţa de a coopera cu China în construirea de centrale nucleare, hidrocentralelor şi termocentrale.
La rândul său, Victor Ponta a precizat că liderii din Europa Centrală şi de Est s-au întâlnit cu premierul chinez Li Keqiang, prilej cu care liderii de guvern au ajuns la un important consens privind aprofundarea cooperării între Europa Centrală şi de Est şi China.
România şi China au organizat un forum comercial a încununat cu rezultate fructuase, China reprezentând un partener important de cooperare. Relaţiile de cooperare bilaterală corespund intereselor celor două părţi, fiind în favoarea dezvoltării relaţiilor dintre Europa şi China.
Victor Ponta a mai arătat că ţările din Europa Centrală şi de Est doresc, alături de China, să pună în aplicare rezultatele summitului, să lărgească cooperările în domeniile economic şi comercial, investiţional, financiar, în agricultură şi infrastructură.