O delegaţie condusă de directorul general al Departamentului pentru dezarmare şi controlul armamentelor din cadrul MAE chinez, Pang Sen, va participa la noua rundă a negocierilor dintre grupul statelor 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) şi Teheran. Partea chineză doreşte ca părţile implicate în dosarul nuclear iranian să desfăşoare negocieri pragmatice, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Hong Lei.
El a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în prezent, negocierile privind problema nucleară iraniană a intrat într-o nouă etapă de consultări. China doreşte ca părţile implicate să adopte măsuri constructive pentru promovarea dialogului şi să obţină mai multe progrese. China va depune eforturi, în continuare, pentru rezolvarea completă şi pe termen lung a dosarului nuclear iranian, a conchis Hong Lei.
Potrivit planului stabilit, această rundă a negocierilor dintre Grupul 5+1 şi Iran va avea loc în 7 noiembrie la Geneva.