Ministrul iranian de Externe, Muhammad Javad Zarif, a declarat că a numit-o pe dna Marzieh Afkham în funcţia de purtător de cuvânt al ministerului. Aceasta este prima femeie purtător de cuvânt din ţară, de la proclamarea independenţei Republicii Islamice Iran.
În vârstă de 48 de ani, Afkham răspundea de afacerile diplomatice şi mass-media. Potrivit fostului purtător de cuvânt, Sezzed Abbas Araghchi, Afkham a fost numită în acestă funcţie datorită experienţei ei în domeniul diplomatic şi al comunicării cu presa. Şeful diplomaţiei iraniene a declarat, duminică, în ziua desemnării ei, că femeia trebuie să-şi manifeste talentele în domeniul diplomatic şi nu doar să arate imaginea femeii musulmane.
Noul preşedinte iranian, Hassan Rowhani, a fost criticat că printre membrii cabinetului nu se află nici o femeie. Imedait după aceea a numit o profesoară în funcţia de vicepreşedinte responsabil cu afacerile juridice. De asemenea, ministerul iranian de Externe va trimit ambasadori femei în alte state.


][











