Fostul ministru american de finanţe Lawrence Summers a afirmat într-un articol publicat luni în ziarul Washington Post că liderii americani sunt ocupaţi zilele acestea de rezolvarea problemelor legate de închiderea guvernului şi creşterea plafonului datoriei publice. Acest impas financiar va putea fi considerat pe viitor ca punctul de cotitură al mecanismului democratic american.
Analistul american a precizat că problemele aflate în discuţie între cele două partide americane privind proiectul de buget temporar pentru finanţarea statului federal, ridicarea plafonului datoriei publice şi anularea taxei minore impuse unor echipamente medicale nu constituie principalele provocări pentru economia americană. În fapt, principala sarcină a SUA este adoptarea de măsuri eficiente pentru relansarea creşterii economice. Cele două partide trebuie să se contrentreze pe promovarea dezvoltării economice, nu pe negocieri privind bugetul temporar. Atunci, situaţia financiară a guvernului american va fi împunătăţită, iar SUA vor dobândi din nou imaginea de mare putere.