Preşedintele american, Barack Obama a declarat, marţi, că şi dacă Congresul american ar putea adopta o rezoluţie de creditare şi un proiect privind plafonul datoriei publice, fără să ataşeze condiţii, chiar dacă acestea sunt pe termen scurt, el doreşte, totuşi, să aibă consultări cu republicanii în problemele legate de reforma medicală, cheltuielile guvernului şi deficitul bugetar.
Obama a afirmat, la o conferinţă de presă organizată în aceeaşi zi la Casa Albă, că în opinia lui, Camera Reprezentanţilor a întrunit destule voturi pentru adoptarea proiectului de creditare provizorie adoptat de Senat. Votarea acestuia va pune capăt imediat blocării activităţii în departamentele guvernamentale, iar cele două partide vor putea continua negocierile în problemele financiare.