Adjunctul Ministrul chinez de Externe, Liu Zhenmin, l-a chemat joi dimineaţa de urgenţă în audienţă pe ambasadorul Japoniei acreditat la Beijing, Masato Kitera, prezentându-i demersuri severe pentru vizita unor membri ai cabinetului nipon la Sanctuarul Yakusuni, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Hong Lei. La Yakusuni sunt comemoraţi şi criminalii de război din al doilea război mondial.
Hong Lei a reafirmat că Japonia trebuie să privească în faţă realităţile istorice şi să tragă învăţăminte din trecut. China cere Japoniei să respecte promisiunea de a privi cu obiectivitate evenimentele istorice, actele sale de agresiune din trecut, pentru a câştiga încrederea comunităţii internaţionale. Doar aşa, relaţiile Japoniei cu ţările vecine din Asia pot avea viitor.