Premierul chinez Li Keqiang a participat luni la Berlin, la un dejun oficial chino-german, la care au fost prezente numeroase personalităţi ale mediului de afaceri. În discursul ţinut, premierul Li a prezentat situaţia economică din China şi politicile promovate de noul guvern şi a lansat noi propuneri privind aprofundarea cooperării chino-germane şi chino-europene.
Li Keqiang a spus că ţara sa doreşte o Europă unită şi puternică şi susţine procesul integrării europene. Partea chineză vrea să depună eforturi comune cu cea europeană pentru întărirea încrederii strategice reciproce şi lărgirea cooperării pragmatice în multiple domenii.
Liderul chinez a precizat că pe 26 mai a fost inaugurat Anul lingvistic chino-german, cunoaşterea limbilor reprezentând principalul mijloc de comunicare şi cunoaştere între ţări, iar impulsionarea schimburilor bilaterale în domeniile lingvistic şi cultural va contribui la consolidarea prieteniei chino-germane.
La rândul său, vicecancelarul german şi ministrul economiei, Philipp Roesler, a afirmat că dezvoltarea rapidă a Chinei a dat un mare imbold creşterii economiei mondiale şi cooperării chino-germane. Guvernul de la Berlin doreşte să lărgească cooperarea cu China, luptând împreună împotriva protecţionismului comercial şi realizând dezvoltarea comună, a mai arătat ministrul german.


][











