Prim-ministrul chinez, Li Keqiang a efectuat, în perioada 24 - 27 mai, vizite oficiale în Elveţia şi Germania. Acestea sunt primele vizite ale premierului chinez în Europa, de la instalarea sa în această funcţie. China Daily", ziarul chinez în limba engleză, subliniază în ediţia de luni, că Elveţia şi Germania sunt modele în dezvoltarea relaţiilor Uniunii Europene cu China.
Elveţia, ţară care nu e membră UE, şi Germania, a doua mare ţară membră a UE şi a zonei euro, au un punct comun: sunt pionierii Europei în dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale cu China şi, totodată, două ţări europene care au balanţe comerciale echilibrate cu China. Primele vizite ale premierului Chinei, Li Keqiang, în aceste două ţări, reprezintă atenţia deosebită acordată de marele stat asiatic dezvoltării relaţiilor economice şi comerciale chino-europene, subliniază China Daily.
Articolul arată, însă, că politicile economice şi comerciale adoptate faţă de China, în ultima perioadă, de către UE, sunt incompatibile cu o evoluţie bună de cooperare chino-elveţiană şi chino-germană. Comisia Europeană a ameninţat că va lansa anchete anti-dumping şi anti-subvenţie pe produsele chineze PV şi echipamentele de telecomunicaţii "high-end". Astfel de măsuri au stârnit mari controverse în interiorul UE, mai ales în Germania.
În condiţiile în care Comisia Europeană va acţiona, în continuare, după bunul plac, China va adopta contra-măsuri. Însă, "colac peste pupăză", creşterea economiei UE depinde de dezvoltarea exporturilor, iar relaţiile chino-europene vor fi grav afectate, subliniază China Daily.