Potrivit Agenţiei de presă Ansa, Conferinţa Episcopală Italiană a făcut două donaţii. Instituţia bisericească a donat un milion de euro ajutor pentru victimele primului seism, şi a donat încă două milioane de euro după al doilea cutremur.
Preşedintele companiei Ferrari, Luca Di Montezemolo, a promis să organizeze o licitaţie pe internet, de maşini sport Ferrari iar banii încasaţi vor fi folosiţi pentru ajutorarea familiilor victimelor celor două seisme.
Conform ziarului italian Il Sole 24 Ore, guvernul de la Roma a alocat de asemenea două miliarde de euro pentru reconstrucţia zonelor afectate.
Reamintim că, în 20 mai, în regiunea Emilia Romagna din nordul Italiei s-a produs un cutremur de pământ de 5,9 grade pe scara Richter, iar nouă zile mai tîrziu, în aceeaşi regiune, a avut loc al doilea seism, de 5,8 grade pe scara Richter.