Acesta este primul acord special de cooperare în domeniul educaţiei dintre China şi Italia, având ca scop încurajarea colaborării şi schimburilor în domeniile educaţiei şi cercetării ştiinţifice între instituţii de învăţământ superior din cele două ţări.
Potrivit unor date statistice, numărul chinezilor aflaţi la studii în Italia a ajuns la 9.000 până la sfârşitul anului 2011, iar numărul studenţilor italieni aflaţi în China în aceeaşi perioadă era în jur de 3.000.