Adjunctul ministrului chinez al Comerţului din China, Jiang Zengwei a declarat, miercuri, că guvernul chinez încurajează întreprinderile private din ţară să participe activ la concurenţa internaţională. În curând, vor fi elaborate regulamente concrete pentru stimularea investiţiilor private în străinătate, precum politici financiare şi de taxe, valorificarea valutelor, măsuri de finanţare, asigurări, tratate de investiţii şi altele. De asemenea, vor fi menţionate în acest document şi legile şi regulamentele ţărilor unde companiile chineze ar fi interesate să investească.
Jiang Zengwei a mai spus că, în momentul de faţă, trebuie valorificate sursele şi piaţa internă, dar şi cele externe. După o dezvoltare bună, întreprinderile private chineze dispun, deja, de condiţiile necesare pentru a desfăşura activităţi comerciale în străinătate.