La o conferinţă de presă organizată marţi dimineaţă la Beijing în cadrul sesiunii anuale a forului suprem legislativ din China, ministrul chinez de externe Yang Jiechi a prezentat bilanţul activităţilor diplomatice ale Chinei în ultimii 10 ani. Conform acestui bilanţ, în ultimul deceniu, diplomaţia chineză a obţinut rezultate semnificative.
Ministrul a subliniat că securitatea şi suveranitatea naţională sunt prioritatea diplomaţiei chineze, iar activităţile diplomatice susţin dezvoltarea economică şi socială din ţară. În ultimii ani, China a consolidat cooperarea cu multe ţări şi organizaţii regionale şi internaţionale, deschizând o etapă nouă de cooperare reciproc-avantajoasă. Totodată, China a participat activ la activităţile internaţionale, promovând ideea unei structuri mondiale care să susţină ţările aflate în curs de dezvoltare. Prin acţiunile sale diplomatice, China a promovat pe plan internaţional imaginea sa de ţară civilizată, democratică, deschisă către lumea exterioară, care progresează mereu, aducând contribuţii importante la rezolvarea problemelor fierbinţi regionale şi internaţionale şi la dezvoltarea economiei mondiale.