Un buget de 1.380 miliarde de yuani va fi folosit anul acesta în domeniile legate direct de standardul de viaţa al populaţiei precum educaţia, sănătate, asigurările sociale, noi locuri de muncă, locuinţe şi activităţi culturale. Acest buget reprezintă o creştere cu 19,8% faţă de anul 2011, a declarat, marţi, la Bejing, ministrul finanţelor Xie Xuren.
Xie a făcut declaraţia în cadrul unei conferinţe de presă organizată în timpul sesiunii forului legislativ suprem. El a precizat că bugetul pentru educaţie va creşte anul acesta la patru procente din PIB. Reforma sistemului sanitar, promovarea asigurărilor de viaţă pentru vârstnici şi politicile de promovare a bunăstării locuitorilor din mediul rural vor fi, de asemenea, priorităţile activităţii guvernului.