
Preşedintele Chinei, Hu Jintao, aflat într-o vizită oficială în Ucraina, s-a întâlnit sâmbătă la Yalta cu omologul său ucrainian, Victor Ianucovici.
Hu Jintao a spus că actuala vizită este a treia întâlnire între şefii de stat ai celor două ţări de la anul trecut şi manifestă marea importanţă acordată de cele două părţi relaţiilor bilaterale. Partea chineză a dat o înaltă apreciere priorităţii acordate de partea ucrainiană relaţiilor bilaterale şi este dornică să depună eforturi în continuare pentru promovarea cooperării în toate domeniile şi pentru consolidarea prieteniei între popoarele celor două părţi.
La rândul său, Ianucovici a afirmat că relaţiile ucrainiano-chineze s-au bucurat de la anul trecut de o dezvoltare în multiple domenii. Vizita preşedintelui Hu Jintao are o semnificaţie deosebită pentru guvernul şi poporul ucrainian şi va ridica relaţiile ucrainiano-chineze la un nivel mai ridicat.


][











