În ajunul vizitei, preşedintele Chinei Hu Jintao a acordat vineri interviuri în scris mai multor mijloace de informare în masă din Kazahstan şi Rusia, răspunzând întrebărilor legate de relaţiile chino-kazahe, chino-ruse şi situaţia internaţională.
În legătură cu relaţiile chino-kazahe, Hu Jintao a arătat că de la stabilirea relaţiilor de parteneriat strategic între China şi Kazahstan în iulie 2005, relaţiile bilaterale au cunoscut dezvoltări rapide. Contactele la nivel înalt au fost frecvente, iar încrederea politică reciprocă s-a intensificat tot mai mult.
În legătur că relaţiile chino-ruse, şeful statului chinez a afirmat că în cei 10 ani de la semnarea Tratatului de Cooperare Prietenească şi de Bunăvecinătate între Cnina şi Rusia, în relaţiile între cele două ţări s-a menţinut o bună tendinţă de dezvoltare, ajungând la cel mai înalt nivel din istorie.
Referitor la situaţia internaţională şi de luptă antiteroristă, Hu Jintal a apreciat că situaţia internaţională trece printr-o cea mai profuncă şi complicată trasformare de la încheierea războiului rece. Pacea, dezvoltarea şi cooperarea au devenit un curent tot mai puternic al epocii.
Iar în legătură cu împlinirea a 90 de ani de la fondarea P.C. Chinez, Hu Jintao a menţionat că în cei 90 de ani, P.C. Chinez a obţinut victorii mari în revoluţie, contrucţie şi în reformă, bizuiindu-se şi unind strâns poporul întregii ţări de diferite naţionalităţi şi depăşind tot felul de dificultăţi. Astăzi, la 90 de ani, China socialistă a devenit puternică şi prosperă şi stă falnic în răsăritul lumii.


][











