
China consideră că rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU privind sacţiunile asupra Iranului trebuie concretizată în mod general, serios şi precis şi nu trebuie extinsă sau interpretate de către unele state aşa cum vor, a comentat marţi la Beijing Qin Gang, purtătorul de cuvânt al MAE, privind rezoluţia nr. 1929 a ONU, aprobată recent de Consiliul de Securitate.
Se informează că unele state, în frunte cu Statele Unite, au luat săptămâna trecută măsuri unilaterale de sanţionare a Iranului. Qin Gang a amintit că ţara noastră, fiind o ţară cu simţ de răspundere, va concretiza în mod serios rezoluţia Consiliului de Securitate şi susţine tot timpul rezolvarea problemei nucleare iraniene pe cale paşnică.


][











