Ambasadorul Chinei la ONU, Li Baodong, a declarat miercuri că adoptarea de către Consiliul de Securitate a unei noi rezoluţii privind problema nucleară iraniană nu înseamnă închiderea uşii eforturilor diplomatice. Scopul noii rezoluţii este de a îndemna Iranul să revină la masa tratativelor şi de a începe o nouă rundă de eforturi diplomatice.
China a votat pentru adoptarea Rezoluţiei 1929. În cadrul discursului explicativ în urma votului, ambasadorul chinez a arătat că această rezoluţie reflectă preocupările comunităţii internaţionale în problema nucleară iraniană şi exprimă speranţa părţilor pentru soluţionarea grabnică şi paşnică a acestei probleme. China face un apel la toţi membrii comunităţii internaţionale să aplice această rezoluţie în mod complet şi serios. El a mai relevat că ţara noastră crede tot timpul că sancţiunile nu pot rezolva radical problema nucleară iraniană şi trebuie să se revină pe calea dialogului şi negocierilor pentru realizarea unei soluţii complete şi corespunzătoare.
În aceeaşi zi purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Qin Gang, a anunţat la Beijing că partea chineză doreşte să depună în continuare eforturi alături de alte state implicate şi să aducă contribuţii la rezolvarea problemei nucleare iraniene prin mijloace diplomatice şi paşnice.


][











