China doreşte să păstreze contactele cu părţile implicate pentru soluţionarea corespunzătoare a incidentului privind scufundarea fregatei Cheonan şi menţinerea păcii şi stabilităţii din Peninsula Coreea, a arătat marţi la Beijing, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Qin Gang.
Oficialul a precizat că ţara noastră condamnă orice acţiuni menite să distrugă pacea şi stabilitatea din Peninsula Coreea şi va judeca ce este corect şi ce este greşit conform realităţii. China face apel părţilor abilitate să dea dovadă de reţinere şi să evite conflictele. În perspectivă, ţara noastră doreşte să promoveze, împreună cu alte părţi Negocierile în şase pentru denuclearizarea Peninsulei, care reprezintă cea mai importantă premisă pentru stabilitatea din regiune, a adăugat Qin.