Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat marţi prelungirea cu încă un an a sancţiunilor împotriva Coreei de Nord pentru contracararea ameninţării la adresa securităţii şi politicii externe a SUA reprezentate de proliferarea nucleară nord-coreeană. Sancţiunile trebuie să reintre în vigoare pentru o perioadă de un an începând de la 26 iunie.
Preşedintele american a comunicat Congresului această decizie.