Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon, aflat în vizită în Uzbekistan, a dat luni o înaltă apreciere cooperării între Organizaţia de Cooperare de la Shanghai (OCS) şi ONU.
OCS şi ONU au semnat în această zi la Taşkent o declaraţie comună privind întărirea colaborării între cele două organizaţii.
Ban Ki-Moon a arătat că interesele comune ale OCS şi ONU rezidă de asemenea în combaterea terorismului, prevenirea şi stoparea conflictelor regionale, neproliferarea nucleară, protecţia mediului şi asigurarea dezvoltării durabile a economiei mondiale.