
Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a declarat recent într-un raport că din cauza accentuării foametei în întreaga lume, în anul 2009 numărul oamenilor înfometaţi a ajuns la mai mult de un miliard, cel mai înalt nivel din istorie.
Eliminarea foamei constituie una dintre sarcinile prioritare ale ONU şi unul dintre obiectivele de dezvoltare ale Mileniului, dar în prezent foametea încă reprezintă o mare problemă la nivel mondial. Liderul ONU a arătat că în ultimii 15 ani, populaţia lumii care suferă de foamete a crescut neîncetat, ajungând la mai mult de un miliard oameni în 2009 de la 842 de milioane în 1992. Aproape două milioane de copii sub cinci ani suferă de hipoplazie, boală care se manifestă prin dezvoltarea insuficienta a unui ţesut sau a unui organ.
Raportul a arătat că principalele cauze ale acestui fenomen sunt reducerea aprovizionării cu cereale, ridicarea preţurilor alimentelor, reducerea veniturilor şi creşterea ratei şomajului, aduse de criza financiară.


][











