Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Institutul Confucius din cadrul Universităţii din Veneţia pregăteşte voluntari pentru Expo Shanghai
2010-03-22 18:00:36 cri-1

Sâmbătă a demarat programul de pregătire a voluntarilor pentru pavilionul Veneţiei la Expoziţia Mondială din Shanghai organizat de către Facultatea de Limbă Chineză şi Institutul Confucius din Universitatea Veneţia din Italia. Rectorul universităţii, Pier Francesco Ghetti şi consilierul pe probleme de învăţământ de la ambasada Chinei în Italia, Yang Baichun, au participat la ceremonia de lansare a acestui program.

Cei doi oficiali au declarat că Marco Polo a prezentat Occidentului China şi a contribuit la schimburile între Orient şi Occident. Universitatea Veneţia dispune de o forţă puternică în activitatea didactică de limba chineză şi au pregătit mulţi vorbitori calificaţi de limba chineză. Cei doi şi-au exprimat convingerea că după aceste traininguri, voluntarii vor putea prezenta mai bine Veneţia vizitatorilor chinezi astfel încât să aducă contribuţii la schimburile culturale între cele două ţări.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China