Luni a avut loc la Roma, Italia, o ceremonie inaugurală a manifestărilor din cadrul "Lunii de promovare a turismului în o sută de oraşe din lume dedicate Expoziţiei Mondiale pe 2010 de la Shanghai". La ceremonia a parcitipat printre alţi invitaţi şi ambasadorul chinez acreditat în Italia, Sun Yuxi, care a scos în evidenţă într-un mesaj că manifestarea amintită va contribui la adâncirea cunoaşterii poporului italian faţă de Expo Shanghai şi la promovarea schimburilor şi cooperării dintre China şi Italia în domeniului turismului.