Lucrările de construcţie s-au desfăşurat în timpul guvernării împăraţilor Yongzheng, Qianlong, Jiaqing, Daoguang, Xianfeng, Tongzhi şi Guangxu, perioadă în care s-au remarcat numeroşi artişti în domeniul construcţiilor, familia Chang solicitând serviciile acestora pentru ridicarea şi decorarea clădirilor. Reşedinţa Chang a devenit, astfel, renumită pentru sculpturile în lemn şi piatră, un adevărat muzeu al artei populare.