Muntele Tianmen era considerat din epoca antică un loc sfânt. De aceea, mai mulţi călugări şi învăţaţi au trăit aici în sihăstrie. Wang Xu, un erudit renumit pentru strategie şi negocieri în Perioada Statelor Combatante, între secolele 5-3 î.e.n, a studiat toate felurile de strategii într-o grotă şi a scris o carte despre ele. Grota unde a locuit se numeşte Guigu.
În partea stângă a grotei Tianmen este o prăpastie. În zilele obişnuite, chiar dacă plouă torenţial, în prăpastie nu există nici un strop de apă. Atunci când există apă în prăpastie înseamnă că vremea de anul respectiv va fi una neobişnuită, iar terenurile agricole vor fi afectate de calamităţi naturale. Până în prezent, oamenii nu au reuşit să explice acest fenomen.
În ultimii ani, autorităţile locale au alocat resurse pentru îmbunătăţirea instalaţiilor turistice din zonă. În anul 2005, cel mai lung funicular din lume, pe o lungime totală de 7.455 metri, instalat cu o investiţie de 220 milioane yuani, a fost dat în folosinţă la Tianmen. Pe o viteză de 6 metri pe secundă, linia funicularului porneşte din cartierul oraşului Zhangjiajie şi trece, ca un curcubeu, peste clădirile aliniate, peste câmpie şi terenuri agricole, ajungând în vârful muntelui. În timpul călătoriei, pot fi realizate fotografii cu oraşul Zhangjiajie şi zona turistică Tianmen.