Cavitatea Tianmen este simbolul muntelui cu acelaşi nume, având o înălţime de peste 131 metri de la poalele muntelui, o lăţime de 57 metri şi o adâncime de 60 metri. Aceasta pare să fie cea mai mare grotă din lume. În zilele senine, pot fi observaţi nori străvezii în jurul grotei. Norii şi ceaţa o înconjoară după ploaie, ca într-o ţară a minunilor.
De pe vârful muntelui Tianmen, poate fi admirată panorama muntelui. Din cauză că Tianmen este prea abrupt, în vechime oamenii nu puteau să urce pe vârful lui. Astăzi sunt construite 999 de trepte până spre vârf. Pe ele turiştii pot să escaladeze piscul. Chinezii consideră că numărul 9 este cel mai mare şi simbolizează norocul. De aceea au construit 999 de trepte spre vârful muntelui, dând înţeles legendei că pe aici s-ar putea ajunge în tăriile cerului.
În colţul de Sud al părţii de sus a grotei Tianmen se pot observa două aspecte naturale caracteristice. Aici creşte bambusul verde pitic, care se apleacă. Atunci când bate vântul, frunzele de bambus se freacă unele de altele, foşnind plăcut. În acelaşi timp, din partea de sus a grotei picură din când în când apă ca şi cum ar ploua mărunt. Aceasta e numită ploaia florilor de prun. Localnicii spun că persoanele care pot prinde în gură 48 de stropi vor ajunge divinităţi.