Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
A scoate lemne de sub cazan
2011-04-11 10:56:44 cri-1

Unii dintre ostaşii au început să murmure. Xue Changru şi-a dat seama că mulţi din ei n-au participat de bună voie la rebeliune. El a continuat:

„Cei care sunt pentru rebeliune, să treacă în stânga! Cei care au fost obligaţi să participe, în partea dreaptă!"

Drept rezultat, sute de ostaşi au trecut în dreapta. Căpeteniile rebelilor, care erau foarte puţini, înspăimântate, au dat bir cu fugiţii şi s-au ascuns în sate. Demnitarul şi ostaşii lui au cerut populaţiei ajutor şi în scurtă vreme organizatorii rebeliunii au fost prinşi.

Xue Changru a aplicat cu succes în acest incident stratagema «a scoate lemne de sub cazan». Pentru Xue, rebelii înarmaţi erau puternici. Dar ei aveau părinţi şi copii. Aceştia puteau fi uşor atacaţi. Mai întâi Xue a atras atenţia rebelilor că consecinţele rebeliunii sunt foarte grave. Apoi le-a spus că cei care au fost obligaţi să participe la rebeliune pot fi iertaţi. În felul acesta a reuşit să izoleze căpeteniile răzvrătite. Fără sprijinul majorităţii ostaţilor, acestea n-au putut decât să fugă.

În aplicarea stratagemei «a scoate lemne de sub cazan» este foarte important să descoperi contradicţiile din sânul inamicilor, să te foloseşti de verigile slabe care pot afecta situaţia în ansamblu a unui conflict armat, să lansezi atacul la momentul oportun. În China şi în alte ţări au fost multe ciocniri care pot servi ca exemplu. În toate acestea cei care au reuşit să blocheze aprovizionarea inamicilor şi căile acestora de retragere au câştigat uşor bătălii.

Şi în societatea noastră sunt multe cazuri de aplicare a stratagemei «a scoate lemne de sub cazan». De exemplu, în perioada în care se dezvoltă într-un ritm excesiv unele sectoare precum cel imobliar, în care se fac investiţii mari cu ajutorul creditelor bancare şi creşte riscul inflaţiei, este posibil ca banca centrală să reglementeze politica de creditare, ridicând rata dobânzii de referinţă a creditelor şi rata rezervelor obligatorii bancare. Când cantitatea de bani în circulaţie se reduce, ritmul de creştere a investiţiilor scade fără doar şi poate.


1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China