Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Preocupări pentru cei care suferă de autism
2014-04-08 16:20:53 cri-1
"Ziua Internaţională a Autismului", marcată la 2 aprilie, a fost stabilită în urmă cu şapte ani. Potrivit relatărilor, în prezent, la nivel mondial, numărul celor care suferă de autism depăşeşte 67 de milioane, ponderea medie fiind una la 150 de nou-născuţi. În cazul Chinei, numărul celor diagnosticaţi cu autism depăşeşte 1,6 milioane. În ediţia de azi a rubricii "Societatea şi viaţa" ne-am propus să ne apropiem de viaţa acestor persoane, să le ascultăm limbajul în tăcere.

Într-o după-amiază, în sala de culoarea portocalie a complexului "Village" din cartierul Sanlitun, din Beijing, un băiat aparent obişnuit cântă la pian, frumoasa melodie interpretată de el atrăgând numeroşi oameni. În realitate, băiatul şi colegii săi sunt copii care suferă de autism. În sală are loc o expoziţie de artă mai puţin obişnuită. Cele peste o sută de tablouri expuse aici sunt creaţii ale acestor "copii veniţi din stele", numiţi astfel pentru că ei trăiesc în propria lor lume.

"Mă bucur de cunoştinţă. Acest tablou este realizat de mine".

Kangkang are 16 ani şi a fost diagnosticat cu autism de grad mediu spre mare când avea trei ani. La patru ani şi jumătate a ştiut să pronunţe cuvântul "mama". De la trei şi până la nouă ani, micuţul care pare să fi venit dintr-un alt univers, a realizat miracole, unul după altul. A ştiut să vorbească, a început să meargă la şcoală, a învăţat să înoate, să practice caligrafia şi să picteze. În viziunea mamei copilului, pictatul nu este doar o pasiune pentru Kangkang.

"Văd că atunci când nu este vesel, animalele pictate de el sunt tot triste, iar dacă este vesel, pictează animale vesele, pline de seninătate. Cu alte cuvinte, prin pictură, el îşi poate exprima sentimentele şi glasul".

În rândul copiilor cu autism, unii au anumite capacităţi mult peste cele ale oamenilor obişnuiţi. De exemplu, la pictură, muzică, memorarea mecanică şi altele. Însă, majoritatea acestora au o inteligenţă mai puţin dezvoltată faţă de oamenii normali, motiv pentru care întâmpină mari dificultăţi în viaţă, la învăţătură şi angajare. Viitorul acestor copii reprezintă o grijă permanentă a părinţilor, spune doamna Shi, mama lui "Pui Xiong", un băiat cu autism, de opt ani.

"Problema pe care nu o pot rezolva mulţi părinţi în ţară priveşte soluţia finală. Atunci când nu mai suntem în stare să avem grijă de copilul nostru, cui să i-l lasăm? Este o problemă fără soluţie".

1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China