Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Tot mai mulţi chinezi învaţă engleza
2013-10-23 18:30:23 cri-1

În afară de copiii mici, profesioniştii din diverse domenii doresc să vorbească fluent engleza, fiindcă aşa pot câştiga mai mulţi bani. Potrivit sondajului prezentat de o companie de head-hunting din Beijing, angajaţii care vorbesc engleză sunt plătiţi cu 20 – 40% mai bine decât cei de pe posturi similare, care nu stăpânesc această limbă. De pildă, un tehnician de software are, de obicei, un salariu lunar de aproximativ cinci mii de yuani. Companiile mixte sau străine vor plăti pentru acelaşi post zece mii de yuani pe lună. Singura condiţie în plus, cerută de aceste companii, este ca persoana angajată să ştie limba engleză.

Doamna Zhang, din domeniul asigurăririi, spune că a simţit acest lucru.

„Cu ceva timp în urmă, mă deplasam, adeseori, în interes de serviciu. Am observat că oamenii din jurul meu vorbesc bine engleza. Nu au probleme în a vorbi cu străinii, dar am simţit la un moment dat că engleza mea nu e suficientă şi că trebuie să cresc nivelul acesteia".

EF Education, cea mai mare instituţie de învăţare a limbii engleze la nivel global, este de părere că amploarea uriaşă a pieţii din China în acest domeniu se datorează actualului sistem de educaţie, care plasează examenele în centru. Nu doar elevii şi studenţii au nevoie de diverse certificate şi diplome, ci şi

persoanele care vor să ajungă în posturi din instituţiile guvernamentale. Un responsabil din cadrul unei instituţii de pregătire a afirmat că numărul studenţilor înregistraţi la cursurile oferite de ei a crescut, continuu, în ultimii ani.

„Începând din 2001, anul în care instituţia a fost înfiinţată, numărul persoanelor care s-au înscris la cursuri a crescut, anual, cu 15%. Acestea vin din diverse domenii şi au vârste diferite".

În acest context, mai multe instituţii de pregătire din străinătate au intrat pe piaţa chineză, precum ELLIS, Institutul Wallstreet şi altele. Potrivit statisticilor, numărul acestor cursuri va creşte, anual, cu 60%. Un expert avertizează, însă, asupra necesităţii verificării calificărilor acestor instituţii, declarând că acestea trebuie aprobate în mod adecvat, iar profesorii angajaţi trebuie testaţi. Totodată, unii cetăţeni chinezi solicită schimbarea situaţiei actuale şi oprirea fenomenului învăţării limbii engleze de toată populaţia ţării.


1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China