Satul Longjing are condiţii geografice care sunt în favoarea creşterii arborilor de ceai şi nici nu se află departe de oraşul Hangzhou. Nivelul de trai al locuitorilor a crescut doar începând cu anii '80 ai secolului trecut, când guvernul chinez a lansat politica de contractare a producţiei pentru fiecare gospodărie, înlocuind administrarea colectivă. Măsura a stimulat esenţial entuziasmul locuitorilor. Responsabilul pentru afacerile sătenilor, Qian Weiguo, a declarat:

"Politica este bună. De ce? Pentru că sătenii au devenit cu toţi mai bogaţi. Condiţiile economice au devenit mai bune. În trecut nici nu visam să cumpărăm o motocicletă cu 30 de mii de yuani, şi apoi am ajuns aici".

Locuitorii satului Longjing acumulează, treptat, avere, prin plantarea şi vânzarea ceaiului, dar nu aceasta a fost direcţia de dezvoltare de la început. Ei au încercat să iniţieze un număr de afaceri populare în acei ani. La fel ca şi în alte părţi ale ţării, au construit fabrici de prelurare a metalelor şi mănuşilor, de producţie de lămpi sau băuturi. Acestea au avut un anumit preţ. Qian Weiguo îşi aminteşte situaţia din acele vremuri:

"Era mult zahăr în băuturi. Apa ieşită din fabrici era roşie. Toate aceste materialele dulci au stricat apele, iar pe apă se găsea un strat de praf alb".

Încetul cu încetul, locuitorii din Longjing şi-au dat seama că avantajul nu se află în deschiderea de afaceri mici, ci în plantaţiile de ceai, pe care le avea fiecare familie. Prin urmare, au închis fabricile şi s-au concentrat pe ce au ştiut să facă mai bine.