Pe lângă regiunea deltei Fluviului Perlelor, cea a deltei Yangzi şi regiunea Beijing-Tianjin-Heibei sunt, de asemenea, zone cu probleme mari de poluare a aerului. Ministrul adjunct al protecţiei mediului, Li Ganjie, spune că întrucât modul de dezvoltare economică nu este încă modificat radical, volumul consumului de cărbune continuă să crească, ceea ce face ca poluarea atmosferică să se accentueze prin creşterea densităţii de substanţe poluante de tip PM 2,5.
„Anul acesta, în regiunile centrale şi estice ale ţării au fost înregistrate în repetate rânduri perioade de câteva zile cu ceaţă densă şi însoţită cu pulberi dăunătoare, fenomene care au afectat serios procesele economice şi nu în ultimul rând viaţa populaţiei. Poluarea atmosferică aduce prejudicii sănătăţii oamenilor, afectează armonia şi stabilitatea socială şi constrânge dezvoltarea susţinută şi sănătoasă a economiei. De aceea, avem ca sarcină imediată depunerea de efort maxim pentru ameliorarea calităţii aerului."
Li Ganjie a mai declarat că statul chinez va acţiona ferm pentru îmbunătăţirea vizibilă a mediului atmosferic, prin măsuri mai energice şi norme mai exigente.
„În primul rând, vor fi intensificate eforturile de soluţionare complexă. Se va acţiona pentru reducerea volumului total al emisiilor de dioxid de sulf şi ale oxizilor de azot, prin promovarea folosirii în administraţie a autovehiculelor ecologice şi crearea unui sistem de alertă pentru vremea cu ceaţă şi poluanţi. Apoi, este necesară transformarea modului de dezvoltare economică şi reajustarea structurii sectoarelor economice. Reducerea volumului total al consumului de cărbune constituie măsura esenţială pentru reducerea PM 2,5. Trebuie accelerată renunţarea la capacităţile de producţie depăşite şi mutarea şi retehnologizarea întreprinderilor ce poluează grav. În al treilea rând, trebuie perfecţionat mecanismul unit inter-regional de prevenire şi control al poluării atmosferice şi accelerată elaborarea Legii privind prevenirea şi soluţionarea poluării mediului atmosferic. Şi nu în ultimul rând, este necesară mobilizarea întregii societăţi în acţiuni de profil. Guvernul trebuie să îndemne locuitorii la un consum raţional, adecvat, ecologic şi cu o emisie scăzută de dioxid de carbon, precum şi la deplasări ecologice."
Personalităţi în domeniul protecţiei mediului arată că în ultimul deceniu, în China, au fost realizate cele mai mari progrese în ceea ce priveşte participarea populaţiei la protecţia mediului. Mentalitatea oamenilor privind ocrotirea mediului a cunoscut o schimbare vizibilă. Pe termen lung, iniţiativele pentru soluţionarea problemelor de mediu pot veni doar de la publicul larg. În acţiunile ample de protecţie a mediului, populaţia poate fi ghidată de guvern, să ajungă să promoveze instituirea unui sistem cadru rezonabil în domeniu.