„În primul rând scumpirea rapidă a proprietăţilor imobiliare, în al doilea rând creşterea preţurilor la alte produse, mai ales la servicii, şi nu în ultimul rând, majorarea rapidă a costurilor privind propriile cheltuieli de întreţinere. În oraşe ca Shanghai şi Beijing, mare parte a cheltuielilor şi consumului revin instituţiilor publice. Ancheta a cuprins în analiză consumul făcut de acestea, consum care determină evident creşterea cotei privind costul vieţii în cazul unui mare oraş."

Potrivit cercetătorului chinez, fenomenul creşterii costului vieţii în mai multe oraşe din ţară reflectă faptul că sunt anumite disfuncţionalităţi legate de realitatea costurilor în China. În comparaţie cu alte oraşe din lume, veniturile populaţiei chineze sunt mai reduse, astfel nivelul de trai al chinezilor este afectat şi mai puternic de scumpirea preţurilor.

Un lucru care merită menţionat este că oraşele incluse în clasament sunt în principal din estul ţării. În ultimii ani, informaţiile conform cărora tinerii ar renunţa la „Beijing, Shanghai şi Guangzhou", cele trei metropole de prima linie, sunt tot mai vehiculate. Însă odată cu progresul urbanizării, au început să crească costurile şi în oraşele din centrul ţării. Problema privind costul vieţii tot mai greu de suportat, a devenit una a tuturor. În privinţa unei soluţii, Yuan Gangmin e de părere că:

„Mai întâi trebuie să controlăm specula din sectorul proprietăţilor imobiliare, în vederea blocării fenomenului scumpirii accelerate a caselor. Preţurile imobiliare în oraşe au crescut pe fondul achiziţiilor speculative şi au depăşit puterea de cumpărare a cetăţeanului obişnuit. Doi, trebuie acordată atenţie distribuirii veniturilor, pentru prevenirea unei împărţiri nerezonabile a acestora, fenomen care a făcut ca preţurile să fie controlate de grupuri de interese, iar oamenii de rând să devină tot mai săraci. Trei, trebuie să dezvoltăm politici de macro-control, pentru prevenirea lansării de monedă în exces pe viaţă fără o raportare obiectivă la economia reală, şi care să ajungă să fie direcţionată spre grupurile speculative, sau să devină mijloace de control pentru cei cu venituri uriaşe, care pot astfel provoca inflaţia şi majorarea preţurilor la imobiliare. În sfârşit, trebuie să acordăm atenţie dezvoltării producţiei şi aprovizionării, pentru că putem stabili preţuri numai în cazul în care furnizarea produselor pe piaţă acoperă cererea. Preţurile sunt cu atât mai stabile, cu cât concurenţa este mai intensă. Aceasta este cea mai eficientă măsură de control a inflaţiei, cea mai stabilă, efectivă şi fundamentală."