Structura populaţiei unei ţări are un impact amplu şi semnificativ asupra economiei acesteia. Ultimele date macro-economice arată că, în 2012, în China, numărul locuitorilor cu vârste cuprinse între 15 şi 59 de ani, cu capacitate de muncă, a fost de 937 milioane, cu 3,45 milioane mai puţin decât în anul precedent, o pondere de 69,2% din totalul populaţiei ţării, cu 0,6 procente mai mică decât la sfârşitul lui 2011. Problemele legate de forţa de muncă şi îmbătrânirea populaţiei ţării au atras, din nou, atenţia publicului.
Este prima dată, după o vreme îndelungată, când numărul braţelor de muncă scade în China. Această situaţie trebuie studiată atent, a arătat directorul Oficiului Naţional de Statistică din China, Ma Jiantang. Experţii estimează că braţele de muncă vor înregistra o reducere constantă într-o perioadă destul de lungă, cel puţin până în anul 2030.
Economistul şef al Băncii Agriculturii din China, Xiang Songzuo, consideră că fenomenul sugerează trecerea epocii în care costurile legate de forţa de muncă sunt mici, în China. Influenţele importante a acestei situaţii asupra economiei chineze constau în trei aspecte.
„În primul rând, nu mai poate continua modelul exportului Chinei caracterizat prin costuri mici de fabricaţie. Putem constata că, în ultimii ani, ramurile industriale cu costuri mici ale forţei de muncă şi care solicită un mare număr de angajaţi s-au mutat în străinătate. Din cauza creşterii costurilor pentru forţa de muncă, puterea concurenţială a ramurilor profilate pe export este în scădere. Apoi, scăderea forţei de muncă este însoţită de transferul acesteia din mediul rural către cel urban şi spre ramurile industriale. Ca urmare, preţurile produselor agricole vor cunoaşte, pentru o lungă perioadă de timp, o tendinţă constantă de creştere. În al treilea rând, pe parcursul creşterii numărului vârstnicilor, cheltuielile pentru asigurările sociale, mai ales subvenţiile financiare, vor deveni o povară tot mai grea. După cum vedeţi, aceste aspecte reprezintă o mare provocare, pe viitor, la adresa guvernului central şi a autorităţilor regionale".