Ministerul Transportului din China, împreună cu alte patru ministere şi instituţii centrale, au început, din luna iunie 2011, să desfăşoare lucrări privind reglementarea taxelor pe autostrăzi, cu scopul de a sprijini dezvoltarea economică şi viaţa oamenilor. Lucrările acestui grup de lucru vor dura tim de un an, la nivelul întregii ţări.
Prima autostradă construită în partea continentală a Chinei, Hujia, care porneşte de la Shanghai, a fost eliberată de taxe începând cu luna ianuarie anul acesta. Iată declaraţia unui şofer bucuros de acesată decizie:
"Mă bucur foarte mult, pentru că acum costurile sunt mai mici şi pot ajunge mai repede la destinaţie".
În Beijing, taxele de autostradă spre aeroport au fost de asemenea scăzute, de la zece la cinci yuani, începând din 1 iulie 2011, iar de la 1 octombrie taxa dus-întors este achitată pentru un singur sens. În unele provincii, autoturismele vor fi scutite de taxa de autostradă în timpul vacanţei, pentru a rezolva problema aglomeraţiilor şi pentru a stimula turismul.
Situaţia financiară a firmelor care deţine dreptul de administrare al autostrăzilor este diversă. Autostrada Guangshen, care leagă oraşul Guangzhou de Shenzhen, trecând prin oraşul Dongguan cunoscut ca "fabrica mondială", este cel mai profitabil drum din China. Potrivit analiştilor, aceasta a adus până acum un venit de 36 miliarde yuani, faţă de un nivel al investiţiilor de 11,4 miliarde yuani. La polul opus, autostrada Yaxi din provincia Sichuan, care este un important drum pentru transportul local din regiunea populată de minorităţi naţionale, nu poate achita nici măcar dobânzile creditelor bancare.
Ministerul Transportului din China a anunţat că ponderea datoriilor în acest domeniu este ţinută sub control. Problema datoriilor va fi rezolvată odată cu dezvoltarea economică şi creşterea veniturilor bugetare, pe lângă câştigurile încasate din taxele de autostradă.