Domnule Matei Şerban Rogoz vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să avem acest dialog. Pentru început, aş dori să-mi spuneţi ce înseamnă pentru dvs. recitalul pe care l-aţi susţinut la Conservatorul Central de Muzică din Beijing?

Bună seara! În primul rând, înseamnă o premieră având în vedere faptul că sunt pentru prima oară în China şi a fost o experienţă foarte aparte.

Cum vi s-a părut publicul chinez? Aţi sesizat diferenţe între publicul de aici şi cel din alte ţări în care aţi mai concertat?

Am sesizat diferenţe. Îmi pare diferit de publicul occidental. Mi-au părut oamenii foarte entuziaşti şi, oricum, surprinzători. Dar adevărul este că totul mă surprinde în China de când am ajuns şi această impresie de cecitate care m-a prins de la bun început n-a dispărut absolut deloc.

Dar sala în care aţi concertat? Cât de mult contează aceasta pentru dvs.?

A fost o sală foarte propice pentru un astfel de eveniment, cu un foarte bun instrument şi plină. Ce altceva îşi mai poate dori un pianist, un instrumentist?

Cum aţi ales repertoriul pentru concertul de la Beijing? De ce Beethoven, Liszt, Prokofiev, Enescu şi nu alţii?

Dacă vă uitaţi foarte atentă pe afiş, dacă ne uităm foarte atenţi pe afiş, lucrurile stau în felul următor. Enescu, de ce? Consider că muzica lui Enescu trebuie cântată cât se poate de des şi în toate locurile de pe acest pământ. În rest, celelalte lucrări erau toate sonate. Este un gen care îmi este foarte drag şi despre care am şi scris. În consecinţă, nu pot să nu-i dedic loc în repertoriul pe care îl aleg pentru concerte.