Interviu realizat cu artistul român, Nicolae Voiculeţ

Domnule Nicolae Voiculeţ vă spun bine aţi revenit în China şi vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să avem acest dialog. Naiul este o armă prin care România, prin dvs., cucereşte lumea ...?

Vă mulţumesc pentru că aţi venit şi mulţumesc pentru această introducere. Este o mare bucurie şi o onoare, în acelaşi timp, pentru mine, să cânt pentru publicul şi poporul chinez prieten de 60 şi ceva de ani. Pentru noi şi pentru mine este o mare, mare bucurie să folosesc această oportunitate de a aduce înapoi naiul românesc, care este şi chinezesc. Naiul s-a întâlnit în China de aproape 5000 de ani. Eu am adus, oarecum, naiul românesc înapoi acasă în China, pentru că naiul are şi această identitate milenară de 5000 de ani în China. Şi spuneaţi mai devreme de armă ... da, într-adevăr, este o armă, dar este o armă care nu răneşte, e o armă care vindecă, pentru că războiul este pentru a aduce pacea şi liniştea.

Aţi reprezentat România la Expoziţia de la Shanghai în 2010, aţi cântat la grandioasele festivităţi ale Jocurilor Olimpice de la Beijing şi, acum, la vernisajul celei mai mari expoziţii organizate de România în Asia – Comorile României. Ca să nu mai vorbesc de faptul că aţi concertat în faţa a zeci de lideri de state, figuri regale şi nobiliare şi pe marile scene ale lumii. Cum vedeţi această misiune, această menire a dvs., dacă pot să o numesc aşa, de a promova valorile româneşti, de a elogia pământul natal prin cântec, în întreaga lume?

Este un cadou pe care l-am primit de la părinţii şi strămoşii mei, care m-au învestit cu această dragoste şi iubire, cu această dimensiune a sunetului şi a cântecului românesc. Cum spuneam şi mai devreme, este o bucurie, este o onoare şi cum spuneaţi dvs. este o misiune de a dărui lumii ceea ce noi, românii, avem cel mai de preţ, iubirea pentru ceilalţi. Şi poporul chinez o are. Şi am simţit asta în ospitalitatea dumnealor şi în felul dumnealor de-a primi şi de-a face cultură. Pentru mine este fascinant acest lucru. De aceea, de fiecare dată, mă întorc aici ca şi când aş veni într-o casă în care am locuit cu multe sute, mii de ani în urmă. Spuneaţi de Shanghai, într-adevăr, acolo am avut câteva concerte la marea expoziţie mondială, în 2009, la Olimpiada de aici de la Beijing, iar acum doi ani la Ningbo, invitat de Primăria oraşului Ningbo. De fiecare dată când ajung, aici, am o emoţie specială când mă gândesc la aceşti oameni speciali, care au în ADN-ul dumnealor această dragoste pentru frumos, pentru cultură şi pentru prietenie.

Cum vi s-a părut publicul asiatic, publicul din China, este el mai participant la actul artistic comparativ cu cel din alte părţi ale lumii?

Nu vreau să exagerez, dar cred şi simt că publicul asiatic este cel mai rafinat şi cel mai dornic de ceea ce naiul, sunetul românesc are să prezinte şi să ofere. Am cântat pentru zeci de mii de spectatori, pentru un public foarte numeros în Asia şi, de fiecare dată, au cântat cu mine, s-au manifestat cu mine. Inclusiv, ieri (n.r. 28 ianuarie, la inaugurarea expoziţiei „Comorile României"), a fost un moment extraordinar la Muzeul Naţional al Chinei de aici, din Beijing, unde sute de oameni aproape că au cântat cu mine, deşi nu ştiau melodiile şi au fredonat acea vibraţie pe care naiul o avea şi o prezenta. Mai mult decât atât, un grup din delegaţia noastră românească, nu a rezistat şi au făcut o horă mare românescă unde au fost invitaţi şi cei care erau din public, din chinezii care erau de faţă şi ei au participat şi au voluntariat şi s-au simţit foarte bine împreună. Eu cred că aceasta este cea mai mare bucurie pe care noi o trăim, acum, în aceste perioade ale vieţii noastre, bucuria de a fi împreună şi de-a experimenta împreună aceste stări de prietenie şi de înălţare, aşa, prin sunet, prin muzică, prin artă, prin tot ce avem noi din punct de vedere cultural şi pur, nealterat. Pentru că sunt foarte multe, am descoperit în timp, în ultimii 6-7 ani, foarte multe asemănări între cultura chineză şi cultura română, foarte multe afinităţi din punct de vedere filosofic, foarte multe afinităţi dintr-un anumit mod de gândire a unei morale, moralităţi. Este această smerenie pe care am întâlnit-o de fiecare dată la poporul chinez şi înţelepciune. Eu cred că aici ne recunoaştem. Ca să nu mai spunem de lucrul care pe mine mă interesează cel mai mult şi pe care îl savurez şi îl am în inima şi în sufletul meu, naiul. Naiul s-a întâlnit aici de 5000 de ani. Naiul este un instrument comun, naiul este un instrument care ne leagă prin sunet şi prin această bucurie de exprimare prin sunete.