Aţi vorbit de intenţia şi de proiecţia stabilită pe foaia de parcurs a cooperării China – Uniunea Europeană pentru următorii zece ani şi propunerea de creştere a comerţului bilateral până la un trilion de dolari, până în 2020. Evident, China dispune de resurse şi doreşte să atragă tehnologie, fiind unul dintre punctele principale ale proiecţiei economice chineze, în timp ce Uniunea Europeană continuă să caute soluţii pentru o revenire stabilă, aşa cum spuneaţi, în urma crizei economice. Ambele părţi au nevoie de resursele celeilalte şi atunci cum se va realiza, în aceste condiţii, şi cum va fi menţinut echilibrul de putere?

Aş fi tentat să fiu un pic mai nuanţat în această privinţă şi nu aş fi tentat să optez pentru o formulare relativ clasică a teoriei internaţionale a relaţiilor dintre state. Nu aş vorbit atât de mult despre o relaţie de putere, dacă aş putea nuanţa fără a avea pretenţia de a fi un teoretician, aş spune relaţie de putere împărtăşită în sensul unei convergenţe a evoluţiilor, cât prin relaţii comerciale, prin interdependenţă, prin cooperare, prin interdependenţa elementelor care caracterizează piaţa globală, relaţiile trans-regionale şi cele directe dintre Uniunea Europeană, în permanentă ascensiune, şi partenerii chinezi. Aş spune că există din această privinţă două elemente, frecvent menţionate la cele trei summituri, cele două de anul trecut, din februarie şi septembrie, şi din anul acesta, care s-au încheiat acum câteva zile.

La nivelul liderilor s-a produs o enunţare extrem de deschisă, responsabilă şi în acelaşi timp ca un act de conştientizare aş spune în mare măsură valorizatoare, recunoaşterea nivelului fără precedent de interdependenţă între economiile europene şi economia chineză. Nivel de interdependenţă care rezonează cu evoluţiile regionale şi globale, relaţiile trans-regionale în contextul pieţelor globale au tot mai mult dimensiuni care ţin seamă de relaţii tradiţionale, aşa cum sunt cele dintre Uniunea Europeană şi China, dar şi cele care arată că, în contextul global al diviziunii muncii, există elemente de superioritate pe anumite pieţe valorificate de piţele în curs de dezvoltare aşa cum în multe privinţe China este încă, şi în egală măsură există un progres, aşa cum aţi menţionat şi dumneavoastră, o anumită ascendenţă în curs a Chinei ca putere tehnologică dovedită. Vorbesc nu numai de progresul realizat în domeniul unor industrii destinate consumului, în zona în care societatea chineză beneficiază de aceste elemente de dezvoltare a propriilor capacităţi industriale, dar şi în cele de vârf, ale tehnologiilor în contextul internaţional, inclusiv în domeniul explorării spaţiului. În multe domenii, de la cele directe de consum, până la tehnologiile de vârf, încă există zone de complementaritate şi de interdependenţă tot mai crescută, între economiile europene ale statelor membre din Uniunea Europeană şi cea chineză, de o manieră care să sugereze că există o convergenţă de interese care să permită o proiectare, aşa cum aţi menţionat, într-un acord orientat politic pe termen lung, până la sfârşitul celui de-al doilea deceniu al acestui secol, şi o crescută cooperare pe arii noi, extrem de important, pentru cooperarea economică, pentru investiţii, pentru comerţ. Aş aminti faptul că asta este, de fapt, ceva ce hrăneşte ceea ce a fost proclamat, acum zece ani, în 2003, natura strategică a parteneriatului cuprinzător dintre China şi Uniunea Europeană. Complementaritatea, interdependenţa sunt elementele recunoscute acum, prin dialogul la nivel politic şi la nivel înalt, şi în egală măsură ele reprezintă un îndemn, o deschidere către următorul deceniu al relaţiilor bilaterale care să fructifice aceste elemente care sunt în curs de evoluţie, aşa cum spuneam, de convergenţă, de complementaritate, de interdependenţă.

Summitul de la Beijing a constituit o bună ocazie pentru liderii europeni de a-i cunoaşte pe noul preşedinte şi noul prim-ministru chinezi. În condiţiile în care anul viitor, în cadrul Uniunii Europene, vor avea loc alegeri, continuitatea şi stabilitatea relaţiilor China – Uniunea Europeană reprezintă una dintre cheile de succes a ambelor părţi. Cum vedeţi evoluţia relaţiilor în plan politic?

Aş spune că am fost martori cu toţii la momentul de tranziţie în contextul politic intern din China, o tranziţie care, pe de o parte, a reflectat pe deplin progresul în democratizare, în reforma graduală, progresivă, a sistemului politic, în modul în care forţa politică conducătoare din China şi sistemul politic ca atare, în context global, dar şi în context intern, a asimilat elemente create, produse, de deschiderea către exterior a Chinei, începând din 1978 şi în contextul reformelor interne. În această privinţă, întotdeauna sunt tentat ca fiind un modest cunoscător al evoluţiilor chineze din ultimii aproape 30 de ani, să recomand tuturor o atenţie suplimentară faţă de modul în care, în regiunea în care se găseşte, în Asia, dar şi în context internaţional, Republica Populară Chineză reprezintă o evoluţie extem de importantă, aparte prin caracteristicile culturale, civilizaţionale, naţionale, nu numai pentru modul în care se proclamă socialismul cu caracteristici chineze, am citat din documentele oficiale, ci şi din modul în care, confruntată cu evoluţii internaţionale mai mult sau mai puţin dramatice, după Războiul Rece şi în contextul competiţiei accentuate economice, de securitate, naţionale din perspectiva naţiunilor asiatice, China a produs procese specifice de adaptare a politicilor sale de dezvoltare, de integrare internaţională, începând cu momentul important, 2001, al intrări în Organizaţia Mondială a Comerţului, în participare tot mai activă în procesele regionale şi internaţionale de gestionare a conflictelor, de gestionare a relaţiilor internaţionale în noul context global.

Din acest spunct de vedere, aş spune că întrebarea dumneavoastră, privind schimbările din perspectiva Uniunii Europene, are drept presupoziţie aşezarea Chinei într-un nou tipar de stabilitate prin noua generaţie care îşi asumă atât beneficiile, cât şi consecinţele necesare a fi gestionate ale procesului de deschidere şi reformă din ultimii 30 şi ceva de ani.

În egală măsură, avem aceşti parteneri chinezi, din noua generaţie, noua societate chineză, în special dezvoltarea societăţii civile chineze cu aşteptările sale recunoscute, conştientizate prin acest dialog la cel mai înalt nivel în summit, şi conştientizare prin ceea ce s-a lansat anul trecut, capitolul schimburilor directe între societăţile civile, al treilea pilon al relaţiilor pe care l-am menţionat. În acest context, avem aşteptările partenerilor chinezi faţă de evoluţiile din interiorul Uniunii Europene, pe cel puţin trei dimensiuni.

Societatea chineză, liderii chinezi, partenerii de afaceri din China privesc către Uniunea Europeană, către statele membre, ca un experiment politic şi social în evoluţie, cu elemente deja înregistrate de progres, de împlinire, atât prin construcţia europeană, cât şi prin împlinirile individuale la nivelul naţional al statelor membre, inclusiv în România. Momentul de tranziţie la nivelul instituţiilor europene, de anul viitor, este aşteptat ca un eveniment care să confirme continuitatea, progresul, legitimitatea proceselor de consolidare, de construcţie internă a Uniunii, nevoia ca noua generaţie de lideri care vor fi în poziţiile decizionale europene să continue, pe deoparte, relaţia cu China, cu noua generaţie de lideri chinezi şi cu societatea chineză, cu comunităţile de afaceri, şi în aceeaşi măsură să găsească noi soluţii pentru reînnnoirea, extinderea şi consolidarea acestei relaţii.

În mod evident, ca în orice context, să spunem puţin abuzând, electoral, pentru că este nu numai un proces electoral ci şi un proces de negociere în desemnarea în poziţiile de conducere ale instituţiilor europene, aş spune că în ochii partenerilor chinezi va fi un exerciţiu democratic pe care ei îl vor înţelege, cu un efort suplimentar, vor încerca să vadă care sunt elementele democratice de participare a unui număr sporit de state angajate ca membre în Uniunea Europeană în acest proces, şi într-o mare măsură există şi o aşteptare ca aceasta să producă o consolidare a poziţiei regionale şi internaţionale a Uniunii Europene. Partea chineză aşteaptă de la evoluţiile interne ale Uniunii Europene nu numai continuitate, stabilitate la nivelul instituţiilor europene, ci şi un element de progres care să indice că, într-adevăr, aşa cum inclusiv în declaraţiile oficiale liderii chinezi o spun, să existe un element care să accentueze legitimitatea şi credibilitatea Uniunii Europene ca partener, rolul său regional şi internaţional, de o manieră care să alimenteze, în continuare, interesul şi angajarea în relaţia de cooperare cu China.