Din aceeaşi perspectivă, care sunt priorităţile noului dumneavoastră mandat de trei ani?

Noi am avut, încă de la preluarea primului mandat, am avut dorinţa aceasta de deschidere spre lume, de deschidere spre Curţile Constituţionale din Europa şi nu numai, să avem un dialog al judecătorilor. Pentru că eu cred că toţi oamenii au dreptul la aceeaşi judecată. Nu este normal ca într-un stat să fii tratat într-un fel, şi pedepsit într-un fel, şi în alt stat în alt fel, pentru că faptele sunt aceleaşi, oamenii sunt aceiaşi, drepturile oamenilor sunt aceleaşi. Ca să putem ajunge la o soluţie comună trebuie susţinut un dialog al judecătorilor. Acest lucru l-am făcut şi în 2008 am obţinut preşedinţia Curţilor Constituţionale Europene, pentru un mandat de trei ani. În 2011 am predat acest mandat Curţii Constituţionale din Austria şi din această perspectivă cred că ne-am făcut datoria. Mai mult, am deschis foarte mult ferestrele Curţii Constituţionale spre ţară, spre oamenii pentru care noi existăm şi pentru care muncim. Este mult mai multă transparenţă decât înainte. Sigur, pentru viitor vom încerca să menţinem această politică, această manieră de abordare a lucrurilor şi sper să şi reuşim. Vreau să spun că într-un barometru de opinie din luna iulie am fost pe locul întâi la încrederea populaţiei în instituţiile statului ceea ce m-a umplut de bucurie, pentru că orice s-ar fi spus, câte rele s-au spus, totuşi văd că populaţia are încredere. Şi nu doar prin barometrul acesta de opinie, ci şi prin faptul că lumea se adresează Curţii Constituţionale. Avem câteva mii de dosare de soluţionat în fiecare an. Dacă nu ar avea încredere în noi, nu ar veni la noi. Cum şi politicienii, instituţiile statului, dacă nu au încredere în Justiţia noastră, de ce vin să se judece la noi? Noi nu ne pronunţăm niciodată din oficiu, nu ne putem sesiza din oficiu, ni se cere să judecăm şi ne facem datoria.

Domnule Preşedinte Augustin Zegrean, privită de departe de casă România acestor zile este marcată de probleme care în mod evident necesită clarificări. În mod evident, cazurile sunt diferite, însă atât Roşia Montană cât şi tragedia generată de câinii vagabonzi au la rădăcină cadrul legislativ. În calitate de expert al domeniului, vă rog să explicaţi cum se face că în ciuda legilor existente foarte greu se poate stabili cine este responsabil pentru producerea unei fapte, a unei tragedi? Ce anume lipseşte şi ce este de făcut?

În primul rând lipseşte voinţa de respectare şi aplicare a legii. Am citit undeva, odată, un politolog se întreba de ce acelaşi sistem funcţionează foarte bine în America în Statele Unite şi nu funcţionează din Mexic până în Argentina, nicăieri. Şi el spune că răspunsul este: pentru că americanii vor să funcţioneze. Asta se întâmplă şi la noi. Pentru că nu vor să funcţioneze. Primăriile şi alţii care sunt, mă refer la povestea cu câinii comunitari ... Şi aici am fost noi acuzaţi pentru că am dat o decizie, în 2011, în legătură cu o lege care încerca să reglementeze situaţia câinilor comunitari şi acum s-a spus că noi suntem vinovaţi pentru că am interzis eutanasierea. Nu este adevărat absolut deloc. Noi nu am interzis-o. Am spus doar că nu aceasta trebuie să fie prima măsură care să se ia. Pentru că dacă ai apucat să îl eutanasiezi, altă măsură nu mai poţi lua pentru câine. Şi am încercat să determinăm Parlamentul să ia o măsură în crescendo. Adică nu începi cu asasinarea câinilor. Noi am spus în decizia aceea că este sub demnitatea umană să omoare câinii, nu să se lase muşcaţi de câini, dar lucrurile s-au interpretat în fel şi chip. Cert este că şi fără acea lege, eutanasierea era posibilă în România, dar nu s-a făcut. Am văzut şi eu acum cât se vorbeşte despre bani, cât de mulţi s-au cheltuit pentru rezolvarea problemei câinilor, dar nu s-a rezolvat de niciun fel.

În legătură cu Roşia Montană nu pot să exprim nicio părere pentru că nu ştiu exact situaţia de acolo şi mai este şi riscul de a fi sesizaţi pe această problemă. Nu aş vrea să mă pronunţ înainte ...

Fondul problemei este unul de cadru legislativ, iar cei în măsură să schimbe ceva, aşa cum aţi spus, sunt la nivel de stat, fie că sunt în funcţii politice sau administrative. Avem un cadru care poate fi aplicat pentru a evita astfel de tensiuni care merg până la evenimente emoţionale, de stradă şi care pot să exacerbeze? Sau trebuie să construim sau să adăugăm ceva sistemului?

Domnule Tomozei, avem atât de multe legi ... avem chiar prea multe legi. Le-am spus acum chinezilor că am avut ani în care s-au adoptat câte 1000 de legi. Toată China asta, cât este de mare, este condusă pe 243 de legi. Atâtea legi au ei. Cine spune că în România nu există legi pentru a rezolva o anumită problemă este cel puţin de rea-credinţă. Există legislaţie suficientă şi pentru Roşia Montană şi pentru câinii vagabonzi şi pentru toate situaţiile care s-ar ivi. Problema este să vrei să faci şi să faci cu bună credinţă. Şi instituţiile statului să colaboreze între ele în mod loial.

În cadrul programului derulat în China aţi avut ocazia să întâlniţi personalităţi care cunosc şi sunt prietene ale României. Cum aţi recepţionat această vizita din această perspectivă?

I-am surprins că sunt miraţi de răcirea relaţiilor dinspre noi înspre ei. Mereu ne întreabă: De ce v-aţi îndepărtat de noi? De ce oamenii de afaceri din România nu vin să facă afaceri în China? De ce nu ne căutaţi mai des? De ce nu apelaţi la ajutorul nostru? ... astea sunt întrebări pe care ei le pun. Fiecare dintre cei cu care am discutat a început cu formula: sunteţi a treia ţară care a recunoscut Republica Populară Chineză în 1949 şi noi nu vom uita niciodată aceasta. Ne-au spus de asemenea că, în 2008, când au avut un cutremur puternic, ştiau exact ce ajutor le-a dat România şi ne sunt recunoscători pentru asta. Şi noi, spun ei, ne-am îndepărtat.

Domnule Preşedinte Augustin Zegrean, vă mulţumesc. Am fost onorat să vă întâlnesc tocmai aici la Beijing, la aproape 9.000 de kilometri de ţară. Vă doresc drum bun spre ţară şi succes în activitate.

Îmi face plăcere pentru că v-am întâlnit şi mă bucur că lucraţi aici şi sper, şi cred că îi învăţaţi bine pe cei de la Radio China şi vă mărturisesc că în copilărie ascultam Radio China Internaţional.

Vă mulţumim.

Vă doresc succes.

Dan Tomozei, Radio China Internaţional – Secţia română

Beijing, 10.09.2013