Dar ce este până la urmă modernitatea, domnule profesor, o trăsătură totalizatoare care caracterizează un tip de civilizaţie, o vârstă istorică sau un tip de societate?

Modernitatea este sfârşitul unui proces. Este sfârşitul procesului modernizării. Modernitatea este o stare şi nu întâmplător dacă ar fi să privim şi spre alte orizonturi, spre literatură, spre filosofie, vedem că lumea occidentală şi nu numai, vorbeşte despre postmodernitate, despre această postmodernitate în care s-a născut deconstructivismul, în care s-au născut teorii cu privire la dezvrăjirea lumii, la revizitarea unor subiecte din trecut, la recompunerea realităţii din fragmentele sale, toate lucrurile acestea ne duc cu gândul la faptul că au existat şi modernizări eşuate. Starea de modernitate este una cinematică, este o stare în care probabilitatea se transformă în posibilitate, iar posibilitatea în realitate, în măsura în care comunităţile, oamenii, indivizii sunt capabili să fructifice nivelul acesta de cunoaştere, nivelul tehnologic cu care sunt contemporani. Altfel spus, spre deosebire de alte perioade sau alte stări, starea de modernitate este una care concepe în mod evoluţionist lumea, în care se naşte ideea de progres, pentru că perioada modernă, naşterea epocii moderne în siajul Revoluţiei franceze a propus societăţii individul, structuri şi agenţi care au lucrat asupra societăţii, omul nu mai este neapărat un om religios, un om care trăieşte într-un timp indefinit, un om care îşi vede existenţa pe acest pământ doar ca pregătirea pentru viaţa de apoi, pentru escaton, istoria devine o materie primă în acest fel, iar timpul şi spaţiul capătă alte conotaţii. Asta înseamnă în fond lumea modernă. Lumea postmodernă este o lume a fragmentărilor, este o lume a individualităţilor, este o lume a atomizărilor şi aşa cum teoria postmodernităţii ne-a fost propusă de celebrul francez J. Francois Lyotard, aşa cum curentul acesta deconstructivist a fost propus şi dezvoltat de Jacques Derida, de Ludwig Feuerbach în domeniul sociologiei, aşa trebuie să înţelegem că, astăzi, lumea are nevoie de o nouă paradigmă, pentru a construi această societate bazată pe cunoaştere. De ce, pentru că, iată, societatea informaţională, societatea bazată pe informaţii tinde să-şi epuizeze resursele, avem prea multe informaţii şi prea puţină capacitate de a digera, de a prelucra această informaţie. Ori societatea bazată pe cunoaştere presupune, dincolo de o nouă treaptă, un nou stadiu al procesului modernizării, fără îndoială presupune o nouă paradigmă, o nouă raportare la individ, la structurile sociale, la agenţii schimbării din cadrul societăţii, şi de ce nu la schimbări la nivel global, pentru că asistăm la repoziţionări, la o nouă tectonică a relaţiilor internaţionale în care procesul modernizării este profund implicat.

Care sunt valorile modernităţii, ce ar trebui să facem pentru a fi moderni?

În primul rând dacă ar fi să discutăm din perspectivă economică, eficacitatea şi eficienţa sunt valorile cultivate de modernitate, a obţine cât mai mult cu resurse cât mai puţine, ori aceasta este de foarte multe ori, fără îndoială, un vis. De asemenea, o altă valoare a modernităţii este principiul acesta al unei egalităţi în faţa legii, a unei egalităţi emancipatoare, nu a unei egalităţi frustrante, a unei egalităţi procustiene, să spunem aşa, ci a unei egalităţi care derivă din condiţia de a avea fiecare şanse egale, oportunităţi. Tot o valoare a modernităţii este fără îndoială implicarea individului în mediul social, individualitatea, raportul între individ şi societate se schimbă într-o ordine, într-o societate în care regula şi aspectul normativ ţin de ceea ce noi numim în spaţiul european statul de drept şi care în lumea modernă aşa cum se manifestă ea în diverse aspecte şi în diverse colţuri ale lumii, pornind şi de la dictaturile de dezvoltare şi terminând cu maniera în care statele îşi concep noile forme de aglutinare socială la nivel regional, lucrurile acestea toate ţin de valori pe care modernitatea le propune şi fără îndoială procesul modernizării le realizează. Alte valori sunt cele legate de creativitate, de recunoaşterea acestei valori implicite, pornind de la un nou umanism dacă vreţi în măsura în care tehnologia nu mai este doar o parte, o artă prin care omul îşi crează confort, tehnologia este privită ca un adjuvant spre un scop spiritual. Scopul acesta poate fi, de multe ori, de natură culturală, de ce nu, de natură spirituală. Toate aceste raporturi care s-au stabilit în acest fel sau pe care modernitatea le-a propus au devenit valori în sine, aşa cum astăzi vorbim despre egalitate, libertate, despre drepturile omului, ele sunt asumate şi la nivel ideologic, vorbim acum de a patra generaţie a drepturilor omului, ori din această perspectivă asistăm la o ideologizare a acestor valori care până acum au fost văzute ca drepturi negative, ca fiind naturale, imprescriptibile, ori aceste transformări ţin de această manieră în care modernitatea se exprimă.

"Sunt întunecate luminile modernităţii!" spunea într-un interviu scriitorul şi diplomatul român, Alexandru Paleologu … ce părere aveţi, domnule profesor?

Alexandru Paleologu a spus aceste vorbe într-o perioadă crepusculară a vieţii sale şi fără îndoială trebuie să ne gândim, răspunzând unei astfel de provocări, cât de întunecate pot fi luminile, iată ce oximoronică exprimare, ne duce cu gândul această formulare la partea întunecată, la aversul monedei, modernitatea n-a propus doar fericire, prosperitate, modernitatea a propus şi industrializarea morţii, nu, cele două războaie, conflagraţii mondiale prin care a trecut omenirea, au fost şi ele rezultat al modernizarii, au fost şi ele expresii într-o anumită manieră ale modernităţii, absurdul din societate, cei care sunt neprivilegiaţi, marginalii, toate acestea reprezintă petele negre pe obrazul modernizării şi a modernităţii. Există, fără îndoială, o latură întunecată a procesului modernizării şi această latură derivă tocmai din transformarea timpului în materie primă, omul nu mai are timp să reflecte la condiţia sa, să se cunoască pe sine, "nosce te ipsum", cum spuneau latinii, cunoaşte-te pe tine însuţi, e o valoare care astăzi poate fi îndeplinită din ce în ce mai greu, în condiţiile unor contondenţe ale cotidianului, a unor ritmuri care pot fi greu controlate şi în care de multe ori individul, chiar dacă este bine individualizat, se topeşte într-o masă, este asociat unui grup, unui curent, unei mişcări. Ori perspectiva aceasta a omului integral, a omului care are timp să reflecte asupra sinelui este una care pare a fi depăşită, să spunem aşa, de propunerile pe care modernizarea ni le face, comunicarea în timp real, procesul acesta al globalizării căreia i se opune glocalizarea, toate acestea crează contradicţii, uneori paradoxuri care sunt greu de acceptat. Există un joc, fără îndoială, în aceste cuvinte rostite de Alexandru Paleologu, dar el trebuie înţeles exact în maniera în care putem înţelege toate lucrurile care acompaniază modernitatea şi anume o realitate duală, o realitate în care părţile bune trebuie să aibă şi aspecte în care răul se manifestă, pentru că altfel nu am avea referinţe.