Interviu acordat de prof.univ. Cătălin Turliuc, cercetător ştiinţific I la Academia Română, filiala Iaşi

Capitala Chinei a găzduit, în această lună, primul Forum Internaţional despre Modernizare. Tema evenimentului a fost "Modernizarea şi schimbările globale". Forumul a fost organizat de Centrul de Cercetare a Modernizării de pe lângă Academia Chineză de Ştiinţe şi a atras specialişti în domeniu din 12 ţări ale lumii. Este vorba despre Cehia, Finlanda, Germania, Italia, Coreea de Sud, Olanda, China, Polonia, România, Rusia, Marea Britanie şi Statele Unite.

Domnule profesor Cătălin Turliuc, bine aţi revenit în China. Aţi participat la un eveniment organizat, în premieră, la Beijing, este vorba despre un Forum Internaţional despre Modernizare. Care au fost temele abordate în cadrul acestuia?

Bine v-am găsit! Îm pare bine să ajung din nou în Beijing după 27 de ani şi cu un prilej care de data aceasta este unul motivant, în sensul că partenerii şi colegii noştri de la Academia Chineză de Ştiinţe, de la Centrul pentru Studiul Modernizării, este vorba în primul rând de profesorul Chuanqi He, au organizat un prim forum mondial dedicat modernizării pe care colegii noştri au încercat să o formalizeze în sens cartezian şi să o transforme într-o ştiinţă. Trebuie spus că la acest forum au participat reprezentanţi, cercetători, profesori din mai multe discipline, deci a avut un caracter interdisciplinar, din mai mult de o duzină de ţări. Forumul a avut un Comitet Ştiinţific format din 33 de cercetători şi profesori atât din China, cât şi din alte 12 ţări ale lumii, printre care şi România. Mă bucur că a existat acest prilej, să pot face parte din acest Comitet Ştiinţific al acestui forum. La eveniment au fost dezbătute câteva chestiuni extrem de interesante şi actuale, deopotrivă. Dincolo de teoriile generale cu privire la modernizare şi la teoria lansată de profesorul Chuanqi He, e vorba de cea de-a doua modernizare, s-au discutat aspecte legate de modernizare şi schimbarea climaterică, dezvoltarea durabilă în contextul procesului de modernizare, modernizare şi urbanizare şi nu, în ultimul rând, modernizare şi dezvoltare regională. Toate aceste teme au suscitat interes pe parcursul celor două zile în care s-a desfăşurat acest forum. Sunt bucuros, deopotrivă, să spun că prezenţa delegaţiei române a fost una consistentă, împreună cu alţi doi colegi de la Institutul de Istorie „George Bariţiu" al Academiei Române, filiala Cluj, e vorba de domnii cercetători ştiinţifici Iosif Marin Balog şi Lajos- Lorand Madly, am avut onoarea de a participa la acest forum şi de a modera una din sesiunile importante ale acestuia dedicată modernizării şi dezvoltării regionale. Iată deci o paletă largă de discuţii, o temă care a fost generoasă atât prin oferta făcută, cât mai ales prin contribuţiile extrem de interesante care au putut fi auzite venind din perspective diferite, venind din orizonturi culturale diferite, reunind oameni de ştiinţă din Statele Unite, din Europa, din Federaţia Rusă.

Foarte multă lume crede că atunci când vorbim despre modernizare ne referim la autostrăzi, trenuri de mare viteză, drumuri şi canalizare la sate, la infrastructură de fapt. Unde începe şi unde se termină modernizarea?

În mod evident, teoria sau ştiinţa modernizării îşi găseşte rădăcinile în secolul al XVIII-lea britanic, dar terminologia aceasta pe care noi o folosim legată de procesul modernizării care înseamnă în linii generale secularizare, birocratizare, deopotrivă omogenizare, asimilare socială, toate aceste fenomene sunt cele care au acompaniat dezvoltarea Europei şi mai apoi a restului lumii începând cu veacul al XIX-lea. Din această perspectivă, preocupările pentru studierea modernizării au devenit acute, la sfârşitul secolului trecut, în anii 50-60, când decolonizarea a adus pe agenda marilor cancelarii ale lumii probleme legate de dezvoltare. Trebuie spus că modernizarea a fost studiată şi s-a încercat definirea ei din motive strict pragmatice. Statele dezvoltate, fostele metropole au încercat să ofere soluţii fostelor colonii, ţărilor din lumea a treia, ca să folosim un termen care nu mai e uzitat astăzi, care încercau să dezvolte societăţi prospere, societăţi care să asigure cetăţenilor nivelul de securitate, nivelul de prosperitate de care ei aveau nevoie. Ori din această perspectivă, modernizarea, în mod evident, nu înseamnă doar infrastructură, modernizarea nu se referă doar la aspectele socio-economice, modernizarea include aspecte culturale, aspecte spirituale, aspecte psihologice, a fi modern are o încărcătură axiologică, este o chestiune de valorizare. Şi noi spunem despre cineva sau despre ceva că este civilizat sau modern în opoziţie nu neapărat strictă cu ceva care este tradiţional, ci neapărat din perspectiva în care valorizăm această calitate a modernităţii. În fond, epoca modernă a început atunci cînd timpul a început să fie preţuit în bani, să fie echivalat în bani, când timpul s-a dovedit a fi o materie primă neregenerabilă şi cu toţii ştiţi celebra formulă „time is money", timpul înseamnă bani. Acesta este un lucru recent, ori modernizarea ca atare şi domeniul acesta a fost abordat din mai multe perspective, mai întâi de sociologi, apoi fireşte de istorici, de politologi, de economişti, de antropologi şi, în ultima vreme, chiar şi de psihologi. Este vorba deci de un proces cu multe faţete, este vorba de o realitate proteiformă şi mai ales este vorba de o problematică extrem de dificilă şi anume, aceea a difuziunii inegale a modernităţii în timp şi spaţiu, pentru că toată lumea ştie că între modernizare şi occidentalizare bunăoară este o mare diferenţă. În vreme ce modernizarea este o teorie a dezvoltării, occidentalizarea este o teorie a dependenţei. Ori din această perspectivă, proiectul acesta care a început sub auspiciile Academiei Chineze de Ştiinţe este unul care, fără îndoială, va avea viitor, şi nu mă îndoiesc, modernizarea va fi studiată cu instrumente specifice diferitelor discipline ştiinţifice, în aşa fel încât, partea aceasta de predicţii pe care o aşteptăm de la fiecare domeniu al cunoaşterii să fie valorizată în perspectivă prin transpunere în practică, prin a învăţa, să spunem, prin transferul nu numai de energie, ci şi prin transferul de atitudini, prin faptul că modernizarea este de fapt un vehicul extraordinar prin care se manifestă globalizarea.

Cum ar trebui să se realizeze aceasta? Confruntarea dintre modernism şi tradiţionalism, dintre modă şi valoare este puternică.

Fără îndoială, nu există o reţetă, nu există o prescripţie, nu există decât ceva care poate fi cuantificat şi, iată, China este un bun exemplu, pentru că ne aflăm aici la Beijing într-un spaţiu foarte modern şi foarte european, în acelaşi timp, prin arhitectură, prin lucrurile care ne înconjoară, dar în acelaşi timp care păstrează amprenta aceasta a unei tradiţii şi a unei culturi milenare, a unei civilizaţii foarte bine definite în patrimonial cultural universal. Modernitatea nu trebuie să contrazică tradiţia, modernitatea este o dezvoltare creatoare şi trebuie văzută ca un mijloc prin care tradiţia este în fond considerată o sursă, o resursă care poate fi pusă în valoare atunci când este vorba de identificat căile prin care modernizarea se poate produce. Nu e totuna să propui un program modernizator după reţeta unui stat sau a unei ţări, a unei comunităţi sau a unei localităţi sau regiuni fără să-i cunoşti tradiţiile, nu există un panaceu, nu există un Sfânt Graal, există însă întotdeaua capacitatea ca îmbinând tradiţia cu lucrurile care ţin de actualitatea cercetării, cu tehnologiile moderne, cu inovaţiile, cu noile descoperiri, lucrurile acestea să se combine, acest act combinatoriu prin care de fapt se urmăreşte ce anume, bunăstarea, prosperitatea, starea de bine, în fond fericirea cât mai multor semeni ai noştri, acesta a fost visul modernizator al tuturor încă din zorii capitalismului, ori acest lucru este extrem de important şi iată el se poate realiza în maniere diferite. China spuneam este un exemplu în acest sens. Ritmul acesta trepidant în care s-a dezvoltat, China este măsura faptului sau a modului în care modernizarea a fost acceptată, percepută, integrată, în fond face parte structurală să spunem aşa din societatea actuală chineză. Ori fără îndoială, ritmul în care modernizarea, procesul modernizării se desfăşoară este cel care de fapt dă măsura succesului pe care o societate îl are pe drumul acesta de a asigura membrilor săi un nivel de bunăstare, prosperitate, care să fie satisfăcător, dreptul de a căuta fericirea, ceea ce era scris de părinţii fondatori ai SUA în Constituţia lor a devenit astăzi o valoare comună. De aceea, cred că atunci când vorbim despre procesul modernizării ca atare nu putem distinge un set de valori sau de principii care să fie altele decât cele pe care omenirea în fond le-a cultivat tot timpul, în orice spaţiu, în orice orizont şi în orice dimenisune. Valorile modernizării sunt însă cele al cărui rezultat este aşteptat de către toţi şi care, într-un fel sau altul, tinde spre ceea ce noi numim societatea bazată pe cunoaştere, economia bazată pe cunoaştere, este un prag pe care lumea se pregăteşte să-l treacă, evident în mod inegal, în secolul XXI. Dacă modernizarea clasică a însemnat industrializare, urbanizare, iată că această nouă etapă a modernizării, dacă o putem defini în acest fel, nu înseamnă nimic altceva decât folosirea acestei resurse care, cred eu, este inepuizabilă, inteligenţa şi creativitatea umană.