"Referendumul pentru demiterea preşedintelui o zi, nu două" anunţă Evenimentul Zilei. Senatorii din Comisia Juridică au respins două amendamente ale USL la ordonanţa de urgenţă privind modificarea legii referendumului care propuneau oganizarea referendumului pe parcursul a două zile şi eliminarea pragului de 50% plus unu. Cele două amendamente au fost propuse de Ioan Ghişe. Raportul va fi prezentat, miercuri, plenului Senatului şi acestea vor putea fi susţinute şi cu această ocazie. "Plenul este suveran. Decizia CCR trebuie respectată, cred că plenul Senatului şi al Camerei vor găsi cea mai bună soluţie pentru a respecta şi dorinţa CCR şi recomandările Comisiei de la Veneţia, care sunt biblia în materie de referendum în Europa", a precizat Ghişe. Înainte de şedinţa Comisiei juridice, preşedintele acestei comisii, Toni Greblă a declarat că pragul electoral nu ar trebui menţinut şi în cazul organizării unui referendum, datorită interesului scăzut al electoratului de a merge la urne. "Dacă mă întrebaţi pe mine, nicio ţară membră a Uniunii Europene nu are prag electoral, pentru că pragul electoral înseamnă, de fapt, anularea rezultatului oricărui referendum. În Elveţia, care este ţara cu cele mai multe referendumuri, locale, cantonale, confederative, prezenţa la vot, la referendum, este în medie de 20%", a afirmat Toni Greblă, citat de Agerpres.
Textul integral AICI