"Ponta:„Punem în practică deciziile CCR" informează publicaţia Gândul. Premierul Victor Ponta a declarat că legea referendumului va fi modificată potrivit deciziei Curţii Constituţionale, astfel încât preşedintele să fie demis cu votul majorităţii, dacă la urne se prezintă jumătate plus unu din cei înscrişi pe listele electorale. "Punem în practică deciziile CCR. Da, cu 50% plus unu. Prin votul lor românii trebuie să decidă dacă vor să mai fie Traian Băsescu preşedinte", a spus Ponta. Legea referendumului urmează să fie aprobată în Parlament, în această săptămână, într-o sesiune extraordinară. Prim-ministrul a subliniat că dacă la referendum opt milioane de români vor vota pentru demitere, "Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni, dar e ilegitim". "Nu vom colabora cu un preşedinte ilegitim, avem Guvernul, Parlamentul. Vom avea o criză prelungită. Ce poţi să discuţi cu un om pe care poporul român nu-l mai vrea. Ne dorim decizia populară, dacă nu vor veni nouă milioane de români la referendum, dar majoritatea covârşitoare va vota pentru demitere, Băsescu va fi un preşedinte ilegitim. Asta în măsura în care nu ar demisiona, ceea ce ar face orice om politic legitim din vest", a declarat premierul.
Textul integral AICI