Președintele Chinei, Hu Jintao, a avut luni la Atena convorbiri cu omologul său din Grecia, Karolos Papoulias. Cei doi au declarat că China și Grecia vor coopera pentru promovarea parteneriatului strategic în beneficiul celor două popoare.
Șeful statului chinez a făcut patru propuneri privind dezvoltarea relațiilor chino-elene: consolidarea prieteniei și încrederii politice; extinderea domeniilor de cooperare pragmatică; lărgirea schimburilor interumane și prieteniei între cele două popoare; întărirea cooperării multilaterale și căutarea dezvoltării armonioase.
Președintele grec a fost de acord cu părerile și propunerile lui Hu Jintao privind relațiile bilaterale. El și-a exprimat dorința să se întărească colaborarare în toate domeniile ca să se promoveze dezvoltarea relațiilor strategice bilaterale. Grecia va depune eforturi continue pentru dezvoltarea relațiilor Europei cu China.
Preșdintele Hu l-a informat pe omologul său elen despre summitul Grupului celor 20 privind piața financiară și economia mondială și măsurile guvernului chinez de extindere a cererii interne și stimulare a creșterii economice. Papoulias a afirmat că țara sa acordă atenție sporită dezvoltării Chinei și rolului important al acesteia pe arena internațională. Partea elenă apreciază măsurile luate de guvernul chinez pentru contracararea crizei financiare din lume.
|