Președintele Chinei, Hu Jintao, și-a încheiat duminică vizita în Peru, părăsind Lima în drum spre Grecia pentru o vizită în această țară.
În timpul vizitei președintelui Hu în statul sud-american liderii din China și Peru au ajuns la înțelegeri importante privind dezvoltarea cooperării concrete bilaterale în toate domeniile. S-a anunțat că negocierile privind acordul de comerț liber s-au încheiat cu succes și s-au stabilit relații de parteneriat strategic.
Hu Jintao a fost prezent și la a 16-a reuniune neoficială a liderilor APEC din capitala peruană. Aici el a expus poziția Chinei urmărind contracararea crizei financiare globale, promovarea securității cerealelor și energiei, precum și sprijinul pentru reluarea negocierior din Runda Doha.
|