Până miercuri la ora 14, numărul victimelor seismului din Wenchuan a fost de circa 15.000. Până miercuri la prânz, peste 12.500 de soldați ai Armatei Populare Chineze de Eliberare au fost implicați în operațiunile de salvare.
Secretarul general a C.C. al P.C. Chinez, Hu Jintao, a convocat miercuri o ședință a Comitetului Permanent al Biroului Politic al C.C al P.C. Chinez, cerând ca salvarea oamenilor blocați și asigurarea vieții populației sinistrate să constituie prioritățile acțiunilor de intervenții.
Premierul chinez, Wen Jiabao, s-a deplasat în zonele cel mai grav afectate de seism pentru a coordona acțiunile de salvare. El a informat că până în prezent au fost trimiși în zonele calamitate 100.000 de oameni destinați activităților de înlăturare a efectelor cutremurului de pământ.
În prezent sunt deblocate căile de acces în județul Wenchuan. Situația telecomunicațiilor din zonă s-a ameliorat și cel puțin 3 elicoptere militare cu ajutoare materiale au aterizat în Wenchuan.
30 de militari au sosit pe jos în localitatea Yingxiu, județul Wenchuan și a evacuat deja 300 de răniți. Până miercuri dimineața, la ora 8, peste 800 de soldați ai poliției înarmate au început operațiunile de salvare.
În urma eforturilor depuse de departamentul căilor ferate, până la miercuri, la ora 10 și 30 de minute, linia feroviară ce leagă Chengdu de Wenchuan a fost repusă în circulație.
Ministrul adjunct al Transporturilor din China, Feng Zhengling, a arătat miercuri, la Beijing, că în momentul de față toate autostrăzile din provincia Sichuan au deschise circulației.
|