|
Potrivit statisticilor provizorii anunțate marți, la ora 19, cutremurul puternic din provincia Sichuan s-a soldat cu 12.012 morți și 7.841 dispăruți, peste 9.000 persoane aflându-se sub dărâmături.
Până miercuri la ora 6, persoanele de intervenție au salvat 65 de persoane din construcțiile distruse, în timp ce 26.000 răniți au primit tratament medical.
Premierul Chinei, Wen Jiabao, a sosit miercuri dimineață în județul Beichuan, unul dintre zonele cel mai grav calamitate, pentru a coordona de la fața locului activitățile de intervenție.
Aflându-se lângă clădirea principală a școlii generale prăbușită pe timpul cutremurului, premierul Wen a spus că echipele de intervenție mobilizate totalizează 100.000 de persoane, acestea urmând să ajungă în fiecare județ, comună și sat pentru a desfășura activități de salvare și vor depune toate eforturile pentru salvarea vieții populației calamitate, cel mai important obiectiv.
Se mai informează că drumul care se duce în județul Wenchuan, epicentrul cutremurului, a fost repus în folosință. Un grup de intervenție de 30 persoane a ajuns pe jos, marți după-amiază, în comuna Yingxiu și a evacuat peste 300 de răniți. Până miercuri, la ora 8, peste 800 de militari din poliția înarmată au început intervențiile în județ, fiind programată sosirea unor efective suplimentare.
O echipă de radiocomunicații a armatei a sosit miercuri la prânz în orașul Wenchuan, reședința județului, pentru a asigura comunicațiile și cel puțin 3 elicoptere cu ajutoare materiale de urgență au aterizat în aceeași zonă.
Miercuri dimineața, la ora 10:30, circulația pe tronsonul căii ferate Chengdu-Wenchuan a fost reluată.
|