Ceremonia de întâmpinare a flăcării pentru olimpiada din 2008 a avut loc în dimineața zilei de 31 martie în Piața Tian'anmen din Beijing.
Președintele Chinei, Hu Jintao, a participat la ceremonie altături de alte personalități și a predat ca debut al ștafetei pentru JO de la Beijing prima torță olimpică (Xiangyun, în chineză) aprinsă în țara noastră lui Liu Xiang, atlet chinez de faimă mondială, care deține recordul mondial la 110 m garduri.
Vicepreședintele țării, Xi Jinping, a arătat în discursul său că organizarea unei ediții a olimpiadei cu specific propriu și de nivel înalt reprezintă dorința comună a tuturor chinezilor. Guvernul și poporul chinez invită cu căldură sportivii și prietenii din diferite țări și regiuni ale lumii să participe sau să asiste la jocurile olimpice de la Beijing. Guvernul și poporul Chinei vor promova spiritul olimpic și vor depune eforturi pentru întărirea cunoașterii reciproce și a prieteniei dintre diferite popoare ale lumii și pentru făurirea unei lumi cu pace durabilă și prosperitate comună.
Hein Verbruggen, președintele Comisiei pentru coordonarea JO de la Beijing din cadrul Comitetului Internațional Olimpic, a citit scrisoarea de felicitare a președintelui CIO, Jacques Rogge, care a arătat că olimpiada din Beijing va oferi sportivilor șansa să obține performanțe notabile și va contribui ca poporul chinez și alte popoare ale lumii să învețe unul de la altul și să întărească cunoașterea și respectul reciproce.
Vă amintim că flacăra olimpiadei de la Beijing a fost aprinsă la 24 martie în Grecia la Olimpia și a sosit luni dimineață la Beijing. Traseul străin al torței olimpice va începe marți de la Alma Ata, Kazahstan și va fi parcurs în 33 zile. Itinerarul chinez al torței va dura până la 8 august, când se va deschide olimpiada.
|