Qi Ji
Suprafața locuibilă pe cap de locuitor din orașe chineze a sporit de la 8 mp, la începutul anilor 80 ai secolului trecut, la 28 mp, în prezent, a declarat luni Qi Ji, ministrul adjunct chinez al locuințelor și construcției orașelor și satelor, la o conferință de presă organizată în cadrul sesiunii anuale a forului legislativ suprem chinez.
Qi Ji a arătat că guvernul chinez acordă mare atenție îmbunătățirii condițiilor de locuit pentru populație. În august 2007, Consiliul de Stat al Chinei a adoptat câteva măsuri în scopul soluționării dificultăților cu care se confruntă familiile cu venituri mici din orașe în privința locuințelor, stabilind obiectivele sistemului de asigurare a locuințelor. În cadrul sesiunii anuale a forului legislativ suprem, premierul Wen Jiabao a subliniat în raportul său necesitatea creării unui sistem de asigurare a locuințelor. Înființarea Ministerului chinez al Locuințelor și al Construcției Orașelor și Satelor a demonstrat hotărârea guvernului în rezolvarea acestei probleme, a adăugat Qi Ji.
|