Miercuri, la Annapolis, Statele Unite, s-a desfășurat conferința internațională privind pacea în Orientul Mijlociu. Palestina și Israel au semnat o declarație comună, cele două părți exprimându-și speranța de a încheia, până la sfârșitul anului 2008, un tratat de pace care să rezolve problemele existente.
Președintele SUA, George Bush, a dat citire declarației comune și a arătat că cele două părți trebuie să acționeze împreună pentru înfăptuirea obiectivului de conviețuire pașnică a Palestinei și Israelului.
Președintele Autorității Naționale Palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat că va aplica cu seriozitate „Foaia de parcurs" pentru pacea în Orientul Mijlociu, iar primul ministru israelian, Ehud Olmert, a arătat că țara sa dorește să facă un compromis dureros pentru înfăptuirea păcii în zonă.
Declarația comună a fost salutată de comunitatea internațională. Ministrul de Externe al Chinei, Yang Jiechi, în cuvântul său, a declarat că Beijingul salută declarația comună și apreciază eforturile depuse părțile interesate. Portugalia, țară care deține președinția rotativă a UE, a dat publicității o declarație prin care salută reluarea imediată a negocierilor dintre Palestina și Israel.
|